Primăria Municipiului Chișinău, împreună cu Î.M. Regia „Autosalubritate”, continuă sesiunile de informare a copiilor privind regulile de sortarea deșeurilor municipale, extinzând aceste sesiuni și către grădinițele private din Capitală.
Având în vedere succesul și impactul pozitiv a sesiunilor de informare, operatorul municipal de salubrizare a fost invitat și la centrul educațional preșcolar „Elite Academia”. Aici, reprezentanții Î.M. Regia „Autosalubritate” au discutat cu cei mici despre ce reprezintă deșeurile, tipurile acestora și importanța sortării și reciclării.
Echipa municipală a operatorului municipal de salubrizare, a pregătit numeroase exerciții interactive pentru copii. Aceste activități, noi și captivante, s-au dovedit a fi foarte eficiente și au adus bucurie celor mici.
Copiii au avut ocazia să învețe prin joc, despre importanța sortării deșeurilor și despre cum pot contribui la protejarea mediului.
Atmosfera a fost una veselă și educativă, iar activitățile au inclus exerciții practice de sortare a deșeurilor în containere corecte, discuții pe tema reciclării și importanței acesteia, precum și diverse jocuri interactive.
Copiii au primit și materiale informative, precum mici surprize din partea echipei Î.M. Regia „Autosalubritate”.
Este de menționat că, sesiunile de informare continuă să fie un succes, contribuind semnificativ la educația ecologică a generației viitoare.