DEPOZITUL DE DEȘEURI DE LA BOȘCANA = BOMBĂ ECOLOGICĂ

Î.M. Regia „Autosalubritate” are în gestiune cel mai mare poligon de depozitare a deșeurilor din țară, din satul Țânțăreni, raionul Anenii-Noi, cu perimetrul de aproape 26 ha. Acesta a fost dat în exploatare în 1990. Respectiv, Î.M. Regia „Autosalubritate” are o experiență de peste 30 de ani de operare a celui mai mare și ecologic depozit din țară.

Pe parcursul ultimilor doi ani, cu ajutorul municipalității, pe teritoriul poligonului, au fost efectuate mai multe lucrări de modernizare, construcție, amenajare, întreținere, pentru a diminua poluarea mediului înconjurător.

În premieră pentru țara noastră, primăria municipiului Chișinău a pus în funcțiunie o stație ultra-modernă de tratare a levigatului. Stația de tratare are o capacitate de prelucrare de 150 m3 /zi de substanță toxică, și funcționează după principiul de osmoză inversă.

Testele de laborator a apei tehnice, (obținută în urma prelucrării levigatului) efectuate o dată la trei luni, au demonstrat că aceasta poate fi folosită, inclusiv, pentru irigarea terenurilor agricole.

La fel, cu suportul municipalității și a altor investitori naționali, a fost cumpărat un compactor modern, care compactează în jur de 700 tone deșeuri/zi. Utilajul compactează mai dens deșeurile, iar la fiecare2 metri de deșeuri, acestea se acoperă cu 30 cm pământ, pentru a stopa răspândirea fracțiilor ușoare (pungi, hârtie umedă, etc.). Baza depozitului de deșeuri are un strat izolator de cca 1 metru argilă, care reprezintă stratul impermeabil, ce nu permite pătrunderea substanțelor toxice în sol. Adițional, zilnic, de pe teritoriul depozitului se colectează fracțiile ușoare.

Î.M. Regia „Autosalubritate”, este unul dintre cei mai mari plătitori naționali a taxei de mediu, investește foarte mult în ecologie și ține la protecția mediului înconjurător, ceea ce a fost demonstrat prin fapte, nu prin declarații. Doar pentru taxa de mediu, anual, întreprinderea achită peste 500 mii lei.

În contextul în care Î.M. Regia „Autosalubritate” și mun. Chișinău investește enorm peste cca 40 milioane de lei, în depozitul de deșeuri de la Țânțăreni, pentru a asigura protecția mediului înconjurător, iar autorizația de mediu pentru cel mai bun depozit din RM (depozitul de la Țânțăreni) a fost emisă doar pe un an pe motive pretinse de necorespundere cu unele standarde, pentru noi este alarmantă și îngrijorătoare lipsa de reacție a instituțiilor de resort privind situația de la depozitul de la Boșcana, care are o autorizație valabilă până la 31.05.2024, dar și dublele standarde de care dau dovada autoritățile responsabile în acest sens.

Depozitul de deșeuri de la Boșcana este situat în raionul Criuleni, cu o suprafață de cca 10 ha, fiind în imediata apropiere de Budești și alte suburbii ale Chișinăului. Acest poligon este folosit, în special, de ABS Recycling SRL, acesta aducând, din informațiile noastre, cel mai mare volum de deșeuri la acest poligon. Luând în considerare că informația privind volumul de deșeuri depozitat la depozitul în cauză nu este publică, putem doar să ghicim câte mii de tone de deșeuri se îngroapă fără de a fi respectate cele mai simple standarde în acest sens

De nenumărate ori am fost sesizați de locuitorii și administrația din localitățile din preajma poligonului despre situația deplorabilă a acestuia, și anume cu privire la faptul că deșeurile depozitate la acest poligon nu sunt compactate, nu sunt acoperite cu pământ (fracțiile ușoare poluând toată flora din împrejurime), nu există un sistem de colectare a levigatului (substanța toxică care poluează mediul ambiant cel mai grav), dar nici nu există o stație de tratare a levigatului, acesta scurgându-se în natură. Din câte cunoaștem, inclusiv administrațiile publice locale din apropierea acestui depozit au depus mai multe plângeri la Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului, pentru a fi stopată afectarea mediului înconjurător, însă plângerile nu au adus un rezultat plauzibil, deșeurile continuând să fie aruncate la groapa aceasta masivă.

Dacă depozitul nu are strat izolator de protecție a solului, el reprezintă o catastrofă ecologică și urgent trebuie oprit. Dacă în termeni proximi nu va fi construită o stație de tratare a levigatului, dacă deșeurile nu vor fi compactate și acoperite cu un strat de pământ pentru a evita răspândirea fracțiilor ușoare, solul și apele subterane vor fi contaminate (cu riscul că de acum sunt contaminate ireparabil), iar de suferit vor avea și au oamenii ce locuiesc în preajma poligonului din Boșcana.

Din acest motiv, venim cu un apel public, către autoritățile și ONG-URILE responsabile de protecția mediului, să fie adusă în albia normalității operarea poligonului, sau să se analizeze posibilitatea sistării acestui poligon.

Î.M. Regia „Autosalubritate”, nu are nimic împotriva activității de întreprinzător, dar fiind conștienți de pericolul ecologic legat de procesul de depozitare a deșeurilor, ne dorim ca depozitul de deșeuri din Boșcana, să fie construit corect, fiind protejate sănătatea și viețile cetățenilor din preajmă.